Monday, September 22, 2008

Noile talente se descopera la Crucea Rosie !

In perioada 22.09.2008-17.10.2008 Crucea Rosie Romana-filiala Sibiu si-a propus sa descopere noi talente. Cum? Organizand o noua recrutare de voluntari care sa intregeasca echipa, alaturi de care sa dezvolte noi programe si sa duca mai departe traditia, continuand programele existente. Campania este destinata celor care isi doresc sa se implice in activitati noi si interesante, care sa le ocupe timpul liber si doresc sa castige experienta si abilitati pentru o viitoare cariera.

Impreuna vom “pune tara la cale” cu activitati de educatie pentru sanatate de la egal la egal, prim ajutor si interventie in caz de dezastre, teatru, gimnastica pentru persoane varstnice, animatie, serviciu de Mos Craciun si multe altele.

Alaturi de voi, vom putea trage semnale de alarma asupra problemelor de sanatate existente, vom reusi mai usor sa transmitem informatia egalilor nostri si ne vom simti bine impreuna in cadrul activitatilor stradale.

Echipa de teatru va asteapta sa cucerim impreuna cat mai multe scene si sa ne aratam imaginatia in cadrul a cat mai multe piese de teatru atat pentru cei mici cat si pentru cei mari.

In cazul in care educatia pentru sanatate si talentele artistice nu sunt tocmai ce cautati, detasamentul de interventie in caz de dezastre este exact ceea ce va lipseste. Aici o sa primiti informatiile necesare acordarii primului ajutor premedical si sansa acordarii acestuia in diverse activitati.

Intra acum si tu in lumea Crucii Rosii !

Sediul nostru si voluntarii va asteapta cu bratele deschise pe Str. Xenopol nr. 1, in fiecare zi a saptamanii de luni pana vineri intre orele 9-17, pentru a va prezenta locurile ce asteapta implicarea voastra.

Andra Gligor
Coordonator voluntari

Tuesday, August 19, 2008

Fulga alaturi de "Liderii de Maine"


Lapte-lapte... ciocolapte... vanilapte... capsulapte... portolapte... sau multilapte?


Portolapte... lapte-lapte... ciocolapte
Vanilapte... multilapte... lapte-lapte
Ciocolapte... capsulapte... vanilapte
Lapte-lapte... multilapte... portolapte


Offf... cata mediatizare au facut cei de la Crucea Rosie Sibiu pentru tabara „Lideri pentru Maine”... astfel incat a ajuns vestea departe departe chiar si la Fulga. Aceasta auzind de marele eveniment, a zis ca e un pretext perfect de a-si vizita prietenele de pe valea Stezii din judetul Sibiu. Oportunitate mai buna nici ca exista!

Zis si facut! Si-a facut bagajele si a plecat catre Sibiu. Odata ajunsa in tabara, Fulga s-a imprietenit cu toata lumea... si toata lumea o iubea la randul ei. Toata ziua era langa noi, incepand cu micul dejun si pana seara destul de tarziu la focul de tabara. Ce viata... :) iti oferea atatea sortimente incat noi nu am ajuns sa ii cunoastem prietenele de pe vale caci nu ne mai puteam opri din a o admira pe ea, Fulga!

„Astazi portolapte... maine lapte-lapte. Hmmm... Oare poimaine sa fie ciocolapte? Ok, asa sa fie! Dar nu plecati. Mai am de ales. Acelea au fost pentru micul dejun! Acum trebuie sa aleg pentru pranz... sa nu mai spun ca pana deseara nu mai e mult si trebuie sa aleg din nou.

M-am hotarat nu mai vreau sa ma fac mare. Prea multe alegeri trebuie sa fac si prea multe decizii grele trebuie sa iau. Eu le vreau pe toate!!!”

Cam asa am fost cu totii timp de o saptamana. Ne-am distrat si am invatat dar din pacate, cand vine vorba de ales intre lapte-lapte... ciocolapte... vanilapte... capsulapte... portolapte... sau multilapte nu ne descurcam prea bine!

Asa a fost viata noastra timp de o saptamana in tabara „Lideri pentru maine” de la Sibiu. Cea mai superba tabara... aici am cunoscut-o pe Fulga ;) cu toate fetele sale (care mai dulci, care mai naturale).

P.S. Si pentru ca ne dorim in continuare bunatati cu lapte am tras tare si am curatat de gunoaie valea Stezii, astfel incat draga noastra prietena, Fulga sa poata trai linistita in Sibiu.


Andra Gligor
Coordonator voluntari

Thursday, July 31, 2008

timpul zboara...

Pelerina, unde esti? Am plecat sa te caut...

He he he… ce-a mai zburat timpul si azi am multa treaba. E ziua in care trebuie sa imi pun in rucsac pelerina de ploaie si lanterna, dar din pacate nu prea am cum inca, asa ca trebuie sa rezolv situatia. Lanterna mea este una cu personalitate (ca stapana ;)) si nu ma voi putea baza pe ea anul acesta iar pelerina mea de ploaie a sfarsit innecandu-se in ploile dese de la editia de anul trecut a taberei, dar promit ca anul acesta voi avea grija de ea numai sa-mi gasesc pe undeva caci la cum a plouat in Sibiu pana acum cateva zile, nu mai gasesti nimic ce sa te apere de ploi, sper ca voi sunteti mai norocosi.
Maine am din nou agenda ocupata... telefoane de dat... e-mail-uri de trimis si prieteni de salutat si pe langa acestea, telefonul meu trebuie sa ia o pauza sa stea la incarcat ca poimaine am tasnit si ne mai vedem peste o saptamana...


Andra Gligor
Coordonator voluntari

Monday, July 21, 2008

Ghid pentru tabara

13... si totusi e numar cu noroc spre mirarea multora... 13 zile ne mai despart de mult asteptata tabara „Leaders for tomorrow”. Numaratoarea inversa a inceput in mod oficial, si in fiecare zi ne pregatim bagajele pentru o saptamana de neuitat.
13... azi am de pregatit rucsacul...
12... adaugam 2 hanorace groase
11... 2 perechi de pantaloni grosi ca nu se stie unde ajungem... dar in Paltinis sigur
10... bagajul se ingreuneaza cu 6-7 tricouri dintre care unul il pastram in siguranta sa ramana curat pentru ziua in care vom arata sibienilor ce stim si ce am mai invatat si ceva pantaloni scurti pentru zilele pline de soare
9... bocancii, adidasii si slapii pentru ca din experienta noastra avem parte de soare, ploaie si mers pe jos :)
8... costumul de baie, lenjeria intima, ochelarii de soare, poate o sapca sau o palariuta
7... sapun, pasta si periuta de dinti, pieptan, crema de soare si altele... stim noi care ne sunt nevoile dar nu vom uita servetelele umede pentru ca in caz de ploaie raul nu ne ajuta sa ne spalam
6... farfurie, cana, lingura, furculita si cutit... ce bune vor fi de trei ori pe zi! Le voi iubi tare mult si de aceea le voi spala cu mare drag dupa fiecare masa
5... cortul nici nu se pune problema sa il uit ca nu se stie ce alte anotimpuri se mai inventeaza in tabara asta unde toata lumea e creativa si deschisa la nou...
4... sacul de dormit nu il pot uita ca astfel poate doar ursul ma va incalzi :) si poate ma va lua cu el la cules fragi si mure si tabara s-a dus
3... si pentru ca tot vorbeam de anotimpuri care mai ciudat ca celalalt... pelerina de ploaie va fi cu siguranta ceea ce ma va salva chiar si pana la masa, la toatela ecologica din capatul poienitei si asa mai departe si lanterna care va fi "ghidul meu turistic" in fiecare seara
2... telefon pus la incarcat, telefoanele importante date, e-mail-uri trimise si totul e in ordine... urmeaza o saptamana unde nu mai vreau sa aud de calculator, televizor si tot ce inseamna „civilizatie”, insa voi avea grija de bateria telefonului sa mai pot vorbi cu cei dragi macar la 2 zile
1... am cam plecattttttttt... ne vedem prin 7-8 august ca pana atunci eu ma distrez alaturi de cei ce vor fi maine lideri si vai ce ne-om mai distra (ateliere unul si unul, baie in rau, foc de tabara si cantece, fotbal, volei, mancare la bucataria de campanie, vizitez Paltinisul si Sibiu... )

... offff ca deja visez cu ochii deschisi. Trebuie sa va las acum ca ma duc sa imi pregatesc rucsacul sa am unde imi pune maine cele 2 hanorace groase ;)


Oare asa va arata la final rucsacul meu?


Andra Gligor
Coordonator voluntari

Tuesday, July 01, 2008

Voluntarul primaverii 2008

Si iata ca voluntarul verii este titlul campionatului de vara de la Crucea Rosie Sibiu. Cu toate ca voluntarul primaverii s-a lasat mult asteptat pentru a fi premiat datorita unor probleme de sanatate, a fost felicitat vineri. Dupa cum va spuneam intr-un post anterior, a fost o dupamiaza cu multe zambete, pupici, poze, diploma si premii... ce mai, ca la Oscar. Toate acestea fiind spuse, il prezentam pe „Paga” in lumina reflectoarelor lumii voluntariatului.



Noua vedeta si-a intrat deja in drepturi si noul campionat e in plina desfasurare. Peste trei luni va anuntam cine este cel care ne-a impresionat in activitatea de voluntariat si care va merita titlul de „Voluntarul verii 2008”.

Pana atunci insa spor in toate si nu uitati de tabara ce se apropie cu pasi repezi... cine stie poate tabara „Leaders for tomorrow” este cea care va va face vedete ;) http://lftsibiu.blogspot.com

Andra Gligor
Coordonator voluntari

Thursday, June 19, 2008

Capsunica, capsunea, vara asta e a mea :)


Va fi o vara plina de culoare, zgomot si energie! Vacanta aceasta poti sa alegi unul din programele de voluntariat ale Crucii Rosii Sibiu (animatie, educatie de sanatate, activitati sociale sau teatru) si sa folosesti timpul liber intr-un mod util. Noi te invatam tot ce trebuie sa stii, tu asigura-te ca ai peste 15 ani si poti voluntaria 2-3 ore pe saptamana. Pentru cei mai activi, am pregatit ca premiu posibilitatea de a participa la tabara "Lideri pentru maine" din luna august, adeverinte de participare si multe alte surprize.

Mai multe informatii: la sediul nostru din str. Xenopol nr. 1 sau telefon 0269-217646.

Tuesday, June 03, 2008

Voluntarul primaverii 2008

Au mai trecut trei luni… un anotimp. A venit vara si e cazul sa premiem voluntarul primaverii 2008.
Emotiile sunt mari deoarece concurenta a fost stransa de la o luna la alta si cu cat temenul limita sa apropia, cu atat misterul castigatorului era mai mare.
Pentru ca trebuie sa anuntam castigatorul o vom face... dar nu fara surle si trambite. Vineri este ziua mult asteptata cand voluntarul primaverii isi va primi titlul. De data asta cum sa fie?... cu baloane?... cu flori?... cu pupici multi?... cu poze?... sau pur si simplu cu toata admiratia si caldura?
Acum ne pregatim pentru surpriza mult asteptata. Diploma este sub rotitele de tipar, crearea premiului este in proces de fabricare si zambetele nu ne mai incap pe fata... vineri este ziua cea mare cand veti afla si voi cine este voluntarul primaverii 2008.
Deja a inceput cursa pentru voluntarul verii 2008, dar pana vom afla cina este il vom sarbatori pe voluntarul primaverii.

Deci... ramane sa povestim vineri...
Andra Gligor
Coordonator voluntari

Luna mai – o luna pentru fiecare

Pentru voluntarii sibieni luna mai s-a dovedit a fi luna tuturor si asta pentru ca fiecare si-a putut dovedi talentul si interesele in diferite domenii.
Am inceput cu participarea la “Ziua Tineretului” (2 mai). 9 voluntari au animat atmosfera la centrul de tineret din Rasinari, au asigurat servicii de prim ajutor la activitatile sportive desfasurate in Piata Mare a orasului si ne-am simtit toti mai tineri decat zi de zi.
De 8 mai ne-am adunat cu mic cu mare sa celebram “Ziua Mondiala a Crucii Rosii si Semilunii Rosii” pe bulevardul central al Sibiului, zi in care am informat populatia cu privire la activitatile si proiectele nostre, modalitatile prin care populatia se poate implica si am prezentat realizarile si activitatile desfasurate anterior.
In 16 mai elevii sibieni si-au dovedit abilitatile in ale primului ajutor in cadrul concursului “Sanitarii priceputi”. Anul acesta au participat la traditionalul concurs 41 de echipaje dintre care 7 scoli si 5 licee s-au clasat pentru faza judeteana.
Tineretea si dorinta de implicare ce am resimtit-o la multitudinea de activitati am transpus-o in scena in cadrul piesei “Patanii de voluntar” prezentata in Muzeul in aer liber Astra, cu ocazia “Noptii Muzeelor” din 17 mai. Fiind cu totii voluntari am prezentat publicului larg o zi din viata voluntarilor – cu bune si cu rele – cum fac fata presiunilor venite din diverse parti: scoala, familie, prieteni si cum voluntarii incearca sa faca fata si sa se imparta sa multumeasca pe fiecare.
... si pentru ca facand voluntariat am devenit tot si tot mai tineri, am ajuns la ziua de 31 mai si am inceput deja sa sarbatorim ziua Copilului simtindu-ne si noi copii. Voluntarii Crucii Rosii Romane, filiala Sibiu impreuna cu reprezentanti ai Hotelului Continental Forum au fost in vizita la centrul de plasament Guliver unde au daruit copiilor jocuri, jucarii, un tort cat o zi de post :) si o zi mai plina de zambete pe fetele copiilor.
Pentru ca toate acestea nu erau suficiente, voluntarii au implementat si campania de ajutorare a sinistratilor din China, campanie numita “Apel pentru China”. In cadrul campaniei populatia a fost informata cu privire la modalitatile prin care se poate implica pentru ajutorarea sinistratilor si a primit materiale informative despre dezastrele naturale si prevenirea acestora.
Acum suntem mult mai tineri decat va puteti imagina, lucru pe care vi-l dorim si voua :)
Andra Gligor
Coordonator voluntari

Wednesday, May 07, 2008

8 Mai e rosu

E zi de sarbatoare, ne-am pregatit hainele rosii si sarbatorim ceea ce avem mai drag...Ziua Mondiala a Crucii Rosii si Semilunii Rosii.

Acum ne numaram bobocii...cum ar spune altii! Am ajuns cu numaratoarea voluntarilor de anul trecut la 115 si ne gandim ca anul acesta vrei si tu sa te alaturi echipei noastre si spre urmare te asteptam la sediul nostru pe strada Xenopol nr.1.

Anul acesta suntem la numarul 50 si tu vei fi norocosul 51...nu pierde vremea, poate ti-o ia altul inainte!


Andra Gligor
Coordonator voluntari

Wednesday, April 23, 2008

La final...ne socotim

Iata ca a trecut si saptamana mult asteptata. Cu toate ca de-a lungul acesteia v-am tinut la curent cu ce s-a mai intamplat acum venim sa incununam succesele cu date mai exacte despre ce s-a intamplat in Saptamana Nationala a Voluntariatului la Crucea Rosie Sibiu:













  • Am realizat un numar de 224.5 ore de voluntariat. Extraordinar, nu? Si asta nu e tot...


  • Ne putem lauda cu 11 activitati


  • S-au implicat un numar de 17 voluntari


  • Ne-am distrat si ne-am dezvoltat abilitati :)


  • Am avut 2793 de participanti la activitatile desfasurate


  • Am realizat cel mai lung lant de PET-uri pe toata lungimea bulevardului central Nicolae Balcescu


  • L-am avut alaturi de noi la una dintre activitati pe domnul subprefect Marin Craciun


  • Munca voluntarilor implicati se ridica la suma de 513.03 lei prin raportare la salariul minim


  • Suntem mai cunoscuti in randul sibienilor :)


  • Am avut 22 de aparitii in mass-media: 10 – radio si tv, 12 – presa scrisa


  • Ne putem lauda cu 3 sponsori: Libraria Diverta, Casa de Cultura a Municipiului, GWM Ecologic


  • Am realizat cu ajutorul copiilor Scolilor Generale „Radu Selejan” si nr.4 un numar de 29 de papusi pe linguri de lemn


  • Am reusit sa colectam suma de 176,5 lei cadrul expozitiei cu vanzare realizata duminica


  • Am promovat o viata sexuala sanatoasa distribuind un numar de 6000 de prezervative


  • Am consumat aproximativ 700 de metri de sfoara, 15 cutii de creta colorata si multe alte materiale :)


  • Ne-am jucat cu copiii in parc simtindu-ne si noi mai tineri


  • Am bucurat privirea a 30 de spectatori cu viata de voluntar prezentata in cadrul piesei de teatru „Patanii de voluntar”


  • Am implicat voluntari in activitati 10 persoane adulte dintre care 9 cadre didactice


  • Am adus mai aproape de voluntariat un numar aproximativ de 100 de persoane
    Ne simtim mai impliniti pe toate planurile :)

    Daca va simtiti in stare si aveti un cuvant de spus in comunitatea din care faceti parte va invitam in gasca noastra!! !
    P.S. Nu pierdeti timpul ca veti pierde si o sumedenie de activitati interesante...

    Andra Gligor
    Coordonator voluntari

Friday, April 18, 2008

Aventuri, teatru, voluntariat sau mai scurt "Patanii de voluntar"


"Bai fata, in secolul banului tu faci munca mocca??! Esti dusa, nu gluma."

Si totusi Tia nu il asculta pe Alex, fratele ei. Face voluntariat pentru ca ii place si crede cu adevarat ca poate sa faca ceva pentru binele comunitatii in care traieste. "Patanii de voluntar" este piesa voluntarilor Crucii Rosii Sibiu si este o comedie de zile mari. O oglinda hi-tech poarta spectatorii prin viata Tiei, personajul principal al piesei. Tia este o adolescenta speciala. De ce speciala? Pentru ca face ceva special. Este voluntara intr-o lume in care uitam adesea ca faptele mari nu sunt pe bani.

Cu o mama pusa pe scandal si cu un frate maestru in comentarii nepotrivite, Tia incearca sa ajunga sa isi intalneasca colegii cu care face voluntariat trecand pe cat de mult posibil neobservata. Dar de unde? Familia e cu ochii pe ea la tot pasul si Tia abia poate sa miste un deget. Dar se descurca. Cum reuseste sa treaca de toate si sa impace si capra si varza, aflati sambata de la ora 20.

Pavilionul Multifunctional 2007 din Sibiu va gazdui comedia "Patanii de voluntar" sambata cu incepere de la orele 20. Intrarea este libera.

Nu uitati sa va luati un pix si o foaie sa luati notite. Nu se stie niciodata cand veti avea nevoie de voluntariat si atunci sa stiti unde sa apelati. "Patanii de voluntar" prezinta cenusiul cotidian intr-o aura roz de veselie.

Te asteptam :)

Tuesday, April 15, 2008

Senzational! Cel mai lung lant de sticle de plastic din Sibiu!

Absolut senzational! Pe o vreme infioratoare, pe frig si pe ploaie, voluntarii Crucii Rosii au demonstrat ca se poate realiza un lant lung de sticle de plastic! Pornit din fata farmaciei 24, lantul s-a format serpuit pe str. N. Balcescu si a ajuns exact in Piata Mare :) Peturile au fost prinse pe sfoara si insirate una dupa alta. Voluntarilor nostri li s-au alaturat doua doamne inimoase de la Clubul de Aur si subprefectul Sibiului, Marin Craciun. Materia prima a fost furnizata de voluntari, de vecinii de pe centru si de elevii scolii generale Radu Salajan. Uzi pana la piele, dar victoriosi (si usor dezamagiti ca nu au avut peturi suficiente sa ajunga pana la gara :D), voluntarii si-au gasit timp sa explice trecatorilor ideea acestei actiuni, si anume de a colecta selectiv gunoiul si de a ajuta la reciclarea plasticului, un material foarte greu degradabil. Reactiile tuturor au fost pozitive: daca ar exista recipienti separati, toata lumea isi propune sa selecteze plasticul! Nu putem decat sa speram ca partenerul nostru la aceasta actiune, firma Schuster & Co Ecologic va promova aceasta idee :) Iar celor care nu stiu decat sa dea sfaturi, ii invitam sa puna mana si sa faca si ei la fel ca noi: sa stranga peturile separat, pentru a putea fi reciclate!




Filmuletul :) filmarea se opreste din motive tehnice la hotel, sirul insa s-a oprit la stalpul din Piata Mare :)

Sunt voluntar - sunt VIP

Saptamana Nationala a Voluntariatului s-a deschis cu o sesiune de desene pe asfalt cu tema "Cum vad eu voluntariatul" in care elevii scolilor Radu Selejan si Nr.4 si-au etalat talentul si creativitatea cu creta colorata, zambind in compania voluntarilor de la Crucea Rosie Romana filiala Sibiu.

Nu i-am uitat nici pe studenti care au flat in cadrul Facultatii de Litere cum pot deveni VIP adica Voluntari Implicati Permanent in programele desfasurate de organizatia noastra.

Dar pentru ca o fotografie spune mai mult decat o mie de cuvinte iata povestea zilei de ieri.

Tuesday, April 08, 2008

Programul activitatilor din Saptamana Nationala a Voluntariatului


Nu uita sa iti notezi in agenda cea mai importanta saptamana din viata ta de voluntar. Si daca nu esti voluntar nu este nicio problema fiindca esti la fel de binevenit. Esti gata? Retine zilele care iti plac si fii alaturi de noi.

In activitatile pe care le va desfasura in aceasta saptamana, Crucea Rosie Romana filiala Sibiu, este sprijinita de GWM Ecologic (Schuster & Co Ecologic), ProVobis – Centrul National de Promovare a Voluntariatului, Casa de Cultura a Municipiului Sibiu, Grupul scolar Avram Iancu, Scoala generala Radu Selejan, Palatul Copiilor Sibiu, Primaria Municipiului Sibiu.



Luni, 14.04.2008 - „Cum vad eu voluntariatul” - atelier de desene pe asfalt destinat copiilor de la Scoala Generala „Radu Selejan”, Scoala nr.5 si Scoala Generala nr.4, se va desfasura in Parcul Tineretului. „Cum poti deveni V.I.P.?”este o campanie de informare asupra voluntariatului si de recrutare pentru studenti desfasurata de la ora 16 la Facultatea de Litere si Arte.
Marti, 15.04.2008 - „Poti fi STAR in 5 minute” campania de informare pe tema voluntariatului, reciclare voluntara a deseurilor plastice in „Cel mai lung lant de sticle”, cu incepere de la orele 15 pe bulevardul pietonal Nicolae Balcescu.
Miercuri, 16.04.2008 - „Voluntar la orice varsta” este un atelier de creare de papusi din linguri de lemn. Beneficiarele Clubului de aur invata voluntar copiii Scolii Generale „Radu Selejan”, Scolii Generale nr.4 si Scoalii nr.5 cum sa confectioneze papusi din linguri de lemn.
Vineri, 18.04.2008 - „Mandru ca sunt voluntar! Vino si tu!” este campania de recrutare stradala care se va desfasura Piata Mare, Piata Mica, Piata Unirii si pe Bulevardul Nicolae Balcescu.
Sambata, 19.04.2008 - „Scoala pentru voluntari” – atelier de creatie dedicat voluntarilor de catre educatori si invatatori voluntari, care se va desfasura la sediul Crucii Rosii filiala Sibiu. „Patanii de voluntar” – spectacol de teatru pe scena Pavilionului multifunctional 2007. Intrarea este gratuita cu incepere de la orele 20.
Duminica, 20.04.2008 - „Ne jucam de-a voluntarii” - animatie si facepainting in parcul Sub Arini. „Noi suntem -voluntariat-”expozitie cu vanzare a papusilor pe linguri de lemn si a altor obiecte create de copii Scolii Generale „Radu Selejan” si Scolilor nr.4 si nr.5 si voluntarele Clubului de Aur pe Bulevardul Nicolae Balcescu.

Tuesday, March 25, 2008

Read this doc on Scribd: gala voluntarului

Tuesday, March 11, 2008

cautam voluntari pentru interventie dezastre :)

Acum te poti alatura detasamentului de interventie al Crucii Rosii Sibiu! Este momentul sa fim aproape de oameni. Este timpul sa ajuti. Inscrie-te in programul de voluntariat de interventie in caz de dezastre.

A inceput campania de recrutare de voluntari pentru echipa de interventie si prim ajutor in caz de dezastre. Daca ai 18 ani impliniti si vrei sa ajuti, esti omul pe care il cautam. Acum ai ocazia sa te implici, sa iti faci prieteni si sa inveti primul ajutor premedical.

Interventia in caz de dezastre este o activitate de baza a Crucii Rosii si presupune o disponibilitate permanenta in eventualitatea aparitiei unei situatii de criza. In astfel de momente interventia noastra este imperativa si prezenta voluntarilor esentiala.

Tot ce iti trebuie este timp liber, dorinta de a ajuta, chef de viata, un curriculum vitae si adresa la care ne poti gasi. Sediul nostru este pe str. Xenopol nr. 1. Poti veni sa te inscrii pentru programul de interventie in caz de dezastre in fiecare zi de luni pana vineri intre orele 9-17.

10 ani de voluntariat


Luna aceasta sunt 10 ani de cand am avut primul contact cu Crucea Rosie. Eram anul I la facultate, cand, intr-o « fereastra », un prieten de-al colegei mele Ramo, ne-a povestit cum face el educatie HIV in licee ca voluntar al Crucii Rosii Brasov si ne-a invitat la o sedinta. Zis si facut. Vineri, la ora 5, intram in beciul voluntarilor, o camera super mare, intr-un subsol din centrul Brasovului si plina ochi de tineri... liceeni, studenti si Radu, liderul de tineret. Alergand ca un titirez dintr-o parte in alta si urandu-ne bun venit. Nici nu a durat prea mult si gasca noastra de fete a fost luata in primire de craii sediului. La o cafea am aflat toate barfele... Imi amintesc cu drag de toate chefurile din beci, de sedintele infocate, de prima vizita la centrul de plasament din Codlea, de prima colecta stradala, de primul curs (de animatie) si prima tabara de la Moacsa. Descarcatul tirurilor cu ajutoare din Elvetia si primul calculator cu internet pe care am invatat sa il folosesc intens. Este o perioada care a contribuit in mod hotarator la dezvoltarea personalitatii mele : am invatat sa comunic, sa lucrez in echipa, sa primesc responsabilitati. Sa folosesc un fax, un copiator sau un computer. Am invatat ca a-i ajuta pe cei din jurul tau este un lucru pe care nu il poate face oricine. Restul e deja old story : am continuat sa ma dezvolt, sa coordonez toate activitatile de tineret din Brasov, si, la terminarea facultatii, am optat sa ma angajez ca director la Crucea Rosie Sibiu. In cetatea lui Hermann am aflat ca fapt viata este destul de simpla si ca nu ai nevoie de multe lucruri pentru a exista. Ca lucrand cu oameni si mai ales cu tineri, te umpli in fiecare moment de energie. Ca un proiect reusit valoreaza mai mult decat o prima la salariu. Ca sustinerea o gasesti acolo unde te astepti mai putin. Am invatat sa fiu mai buna, sa doresc sa imi depasesc limitele. Am invatat sa fiu mai organizata, sa aplic notiunile acumulate la facultate si la cursurile la care am participat, sa invat din greseli, sa dezvolt. Cred ca Crucea Rosie este una din putinele organizatii din lume care iti ofera o multime de posibilitati de dezvoltare, o gramada de activitati, in care te poti implica de la o varsta frageda si pana la batranete, pastrandu-te mereu activ si ambitios. Este o organizatie care nu iti cere mult, dar iti ofera insutit. Bineinteles ca viata de angajat este un pic mai plina de probleme decat cea de voluntar sau membru, dar cine a trecut o data prin aceasta experienta va sti sa o aprecieze. Si ma bucur cand exista si alti voluntari care imi calca pe urme...

PS: in mai Crucea Rosie Sibiu va organiza o intalnire a veteranilor Crucii Rosii... daca esti unul din voluntarii mai vechi si vrei sa ne ajuti in organizare, da-ne un mesaj :)

(Claudia Popa)

Monday, February 18, 2008

Carnaval de Valentine's Day

Indragostiti sau nu, voluntarii Crucii Rosii Sibiu au sarbatorit Valentine's Day asa cum se cuvine. S-au costumat de carnaval, au format cupluri celebre si vai ce s-au mai distrat. Au fost prezente personaje precum Scufita Rosie in varianta moderna, o rusoaica, Printesa sifonata, Omul negru, tiganci, Fetita cu codite, o bucatareasa, domnul suzeta, Bubulina s.a.m.d.

Pentru ca era o zi in care iubirea plutea in aer mai mult decat in alte zile, voluntarii au organizat casatorii pentru 24 de ore si au unit cu acte in regula Printesa sifonata cu Omul negru, rusoaica cu un motociclist, Domnul Suzeta cu Bubulina, acestea fiind doar cateva dintre cuplurile initiate in taina casatoriei alaturi de nasi, maestrul de ceremonie, certificate de casatorie si cadouri de nunta - prezervative.

Ca totul sa fie complet, voluntarii au organizat concursuri precum: dansul cu presa, moneda buclucasa, o minge pentru amandoi, concurs de dans. Premiile au fost garantate pentu toti concurentii si au fost oferite de Nadine Pub si Cucea Rosie Sibiu.

Dupa ore intregi de zbenguiala toata lumea a plecat acasa fericita si asteptand urmatorul pretext de distractie.


Friday, January 18, 2008

E simplu sa devii V.I.P.

Urmeaza doar trei pasi si esti un V.I.P. cu acte in regula.

1. Lasa mingea in fata blocului, calculatorul cu mii de culori si poate lenea si vino la sediul nostru din strada Xenopol nr.1.
2. Completeaza fisa de inscriere, alege programul in care iti place si implica-te.
3. Pentru ca ti-ai dat seama cat de simplu si frumos e, pentru ca te simti atat de bine ca esti mai responsabil si ca iti place ceea ce faci te implici tot mai mult. Deja ai devenit V.I.P. (Voluntar Implicat Permanent)

Felicitari!
Andra Gligor
Coordonator voluntari